La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

luni, 24 martie 2014

COLECŢIILE H&M CONSCIOUS ŞI CONSCIOUS EXCLUSIVE




H&M va lansa noile sale colecţii Conscious şi Conscious Exclusive în data de 10 aprilie. Colecţiile aduc anul acesta în prim-plan două noutăţi în ceea ce priveşte materialele utilizate, respectiv, pielea ecologică – asigurată de furnizorul suedez de piele Tärnsjö – şi mătasea ecologică, demonstrând astfel, posibilităţile creative nelimitate pe care le oferă materialele sustenabile. Odată cu lansarea celor două colecţii, H&M va introduce şi noul sistem de etichetare CleverCare – o etichetă care oferă clienţilor indicaţii utile referitoare la modul de utilizare şi întreţinere sustenabilă a articolelor de îmbrăcăminte.



„H&M se mândreşte cu activitatea sa privind sustenabilitatea. Colecţiile Conscious şi Conscious Exclusive demonstrează varietatea posibilităţilor de utilizare a materialelor sustenabile, iar noile noastre etichete CleverCare le vor permite clienţilor să ni se alăture în această misiune, către un viitor mai sustenabil al modei,” spune Ann-Sofie Johansson, Head of Design, New Development la H&M.



H&M a realizat colecţia Conscious Exclusive în colaborare cu grupul de experţi în design şi modă sustenabilă Ever Manifesto, cu care împărtăşeşte angajamentul de a crea un viitor sustenabil al modei. Ever Manifesto va participa, de asemenea, în campania Conscious Exclusive împreună cu Amber Valletta, supermodel şi actriţă, cunoscută pentru implicarea sa în diverse acţiuni de responsabilizare faţă de mediul înconjurător. Amber Valletta este, de asemenea, imaginea campaniei Conscious de anul acesta.



Conscious Exclusive este o colecţie limitată, ce utilizează materiale de înaltă calitate, cu detalii inspirate din stilurile flamenco şi cel boem. Noile materiale din colecţie sunt pielea ecologică şi mătasea ecologică. Colecţia va fi disponibilă în 150 de magazine H&M selecţionate din întreaga lume, precum şi în mediul online. O parte din piesele colecţiei vor fi disponibile, de asemenea, pe site-ul yoox.com, în secţiunea Master & Muse, ca parte a iniţiativei de responsabilizare faţă de mediu realizată de Amber Valletta.

Colecţia Conscious de anul acesta prezintă numeroase piese esenţiale, confecţionate din materiale mai sustenabile, potrivite pentru sezonul de primăvară. Printre articolele – cheie se numără o rochie portocaliu-aprins, confecţionată din Tencel® cu poliamidă, precum şi un caftan lejer cu imprimeu tip zebră, desenat manual. Colecţia va fi disponibilă în toate magazinele H&M, precum şi în mediul online.

Niciun comentariu: