La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

vineri, 20 august 2010

Shopping events: Culori 2010, editia II




După cum v-am obişnuit până acum, nici în luna August nu vă lăsăm să ieşiţi la plimbare prin Parcul Herăstrău fără să admiraţi creaţiile unor tineri ce doresc să imprime în sufletul nostru CULORI vii, pline de armonie, care au fost parcă demult uitate într-un sertar al minţii fiecăruia dintre noi. Vă invităm să redescoperiţi frumuseţea bunului gust prin intermediul accesoriilor şi obiectelor lucrate manual cu atâta migală şi originalitate de către oameni ce nu au uitat că viaţa nu înseamnă numai rutină ci şi inovaţie, talent şi frumos. Veniţi cu toţii să îi admirăm şi să îi sprijinim pe cei care au curajul să dea culoare fiecărei zile! Veniţi în Parcul Herăstrău – Insula Trandafirilor, 20-22 August 2010 între orele 10:00 şi 20:00 la ediţia a II-a a expoziţiei CULORI.

Expoziţia va avea şi o latură caritabilă prin care dorim să sprijinim copiii atât prin donaţii cât şi prin intermediul unei urne ce va fi amplasată în cadrul evenimentului, urnă în care pot contribui şi vizitatorii. De asemenea aceştia vor intra automat într-o tombolă ce va avea ca premii accesorii lucrate manual, acestea putând fi câştigate în fiecare ora.

Niciun comentariu: