La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

marți, 26 ianuarie 2010

IT News: Tehnologia 3D la tine acasa!




Tehnologia TV trăieşte vremuri tot mai interesante. Dacă televiziunea în culori ni s-a părut o mare revoluţie, experienţa high definiton ne-a arătat că ne-am înşelat. Şi când ne pregăteam să spunem că mai bine de atât nu se poate, vine televiziunea 3D să ne anunţe că distracţia abia acum începe.

Încurajaţi de avântul cinematografiei tridimensionale, marii producători de echipamente electronice au reuşit să aducă aventura 3D tot mai aproape de casele noastre.

Chiar la începutul acestui an, la CES, cea mai cunoscută expoziţie de produse electronice din lume organizată la Las Vegas, au fost prezentate câteva dintre inovaţiile spectaculoase în materie de tehnologie 3D „pentru acasă”. Panasonic a expus sistemul home theater care include primul televizor cu ecran plat 3D Full HD, alături de o întreagă serie de produse digitale destinate vizionării 3D. “ Inovaţia importantă adusă de noi a fost faptul că acest sistem poate reda conţinutul 3D full HD atât ochiului stâng cât şi celui drept. La sistemele 3D de până acum, numărul pixelilor trebuia împărţit în două. O jumătate destinată ochiului stâng şi o jumătate ochiului drept. Tehnica reducea însă din rezoluţie şi răpea claritatea imaginii. Noi am reuşit să dezvoltăm tehnologia capabilă să redea a treia dimensiune, fără a pune în pericol calitatea imaginii”, a explicat Alexandru Mina, manager de comunicare Panasonic România.

Noile televizoare cu plasmă capabile să redea conţinut 3D vor fi disponibile pe piaţă în variante cu digonalele diferite, de la 50”, 54”, 58” şi până 65” .

Cum percem a treia dimensiune?

Tehnologia 3D dezvoltată este deja cât se poate de generoasă. Practic, avem nevoie de o plasmă capabilă să redea imagini tridimensionale, de un Blu-ray Disc care poate stoca acest tip de conţinut şi de un Blu-ray Disc Player. Într-o lume ideală, televizoarele 3D ar fi auto-stereoscopice, aşa încât privitorii să nu fie nevoiţi să poarte vreun dispozitiv ca să se bucure de imaginile 3D. Pentru moment însă, vom fi nevoiţi să folosim şi ochelarii stereoscopici.
În România, primele sisteme home cinema 3D sunt aşteptate in acest an. Costurile acestora nu vor fi mai mult mai mari decât cele ale unora Full HD 2D de dimensiuni similare. Analiştii pieţei Hi Tech preconizează însă că, odată cu sporirea producţiei, distracţia va deveni tot mai accesibilă.


În 2010, Hollywood-ul se mută în sufrageriile noastre

2010 se anunţă un an cât se poate de bogat în materie de producţii cinematografice 3D. Marile studiouri de la Hollywood ne-au pregătit deja o listă cu cel puţin 30 de filme realizate cu ajutorul acestei tehnologii. Cât despre vizionarea lor la noi acasă, aceasta va fi posibilă curând cu plasmele, discurile Blu-ray şi Blu-ray Playarele pe care producătorii de electronice le-au dezvoltat. Avem deja şi câteva titluri, gata pregătite să apară la raft: Avatar, Transformers 2, Around the World in 50 Years, Alice in Wonderland, Shrek Goes Fourth sunt doar câteva dintre ele.

Niciun comentariu: