La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

duminică, 21 iulie 2019

Plimbari in America de Sud: Popas intre munti, in Santiago de Chile


Daca Lima are oceanul Pacific, Bogota casele de caramida si Quito dealurile inverzite pe care sunt cocotate sute de casute in cele mai colorate nuante pastelate, Santiago de Chile are munti. Muntii sunt primul lucru pe care il vezi la aterizare, din orice directie ai veni, si vei fi absolut fermecat de culmile lor golase. Muntii de altfel ii vezi din orice punct mai inalt din oras, Santiago fiind inconjurat din toate partile de Anzi.



Cum muntii sunt prima trasatura definitorie a orasului, este absolut firesc sa vrei sa ii vezi mai bine. Din fericire, Santiago de Chile are multe astfel de locuri ce iti ofera superbe panorame muntoase. Poate cel mai cunoscut loc este la ultimul etaj al celei mai inalte cladiri din America Latina, Sky Costanera, pereti de sticla la 300m deasupra orasului, ce iti vor satisface orice curiozitate despre cum arata Santiago de sus, dar si te vor alimenta cu panoramele muntilor inconjuratori.



Pentru o panorama mai “urbana”, mai aproape de oras, si nu din aproape nori, nu ai altceva de facut decat sa te urci pe unul din dealurile ce puncteaza strazile capitalei Chile. Cel mai aproape de centru este dealul Cerro Santa Lucia, pe care cu usurinta vei ajunge din orice parte centrala. Inalt de 69 de metri, dealul a fost cucerit de Pedro de Valdivia in 1540, si un an mai tarziu a decis ca acesta este locul in care va fi intemeiat orasul Santiago de Chile. Cu rol de aparare, la inceputul anilor 1800, pe culmea stancoasa dealului a fost construit Fort Hidalgo, cu rol de aparare. Acum, Cerro de Santa Lucia este un superb parc urban, cu un bonus in varf: privelisti panoramice catre oras si muntii din prejur.



Dar e timpul sa coboram. Nu la nivelul marii, ci la 500m altitudine, aceasta fiind inaltimea platoului dintre munti pe care este situat Santiago de Chile. Sa mergem in Plazas de Armas, piata centrala a orasului, punctul zero al vietii urbane, asa cum este in toate orasele Americii de Sud. Putem admira forfota strazilor la o cafenea, dar si vizita Catedrala Metropolitana.



Cu forte refacute, ne indreptam pe strazi colorate si pline de viata catre o adevarata pagina de istorie a Chile, Palatul La Moneda, locul unde Salvador Allende s-a sinucis in timpul loviturii de stat ce a condus la preluarea puterii de catre generalul Pinochet, o perioada trista in evenimentele destul de recente ale tarii.



Si cina si pranzul l-am luat la cate un restaurant din Lastarria, un cartier hip & trendy, cu muzica stradala de dimineata pana seara, cu targuri de obiecte hand made organizate ad hoc la colturi de strada, si cu o colectie de muzee ce asteapta sa fie descoperite.



Ultimul obiectiv la care am ajuns inainte de a ne imbarca catre zborul nostru inapoi spre Europa a fost unul fascinant. O perspectiva a istoriei de mii de ani a Americii de Sud si Centrale prin intermediul artei: Museo Chileno de Arte Precolombino. Am admirat fascinata statuete de mii de ani, originare din Chile, Ecuador or Mexic, si mi-am amintit cu drag de un muzeu similar, dar totusi diferit, Muzeul Aurului din Bogota, Colombia.



Santiago, vom reveni! Cu siguranta mai ai si alte minunatii sa ne arati!

Niciun comentariu: