La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

vineri, 30 noiembrie 2018

Roadtrip prin Irlanda: Un castel desprins direct din povesti, Ashford Castle




"Wow mami, e un castel de printese" a zis Ema, emotionata toata, cand masina a intrat pe podul de piatra ce leaga Ashford Castle de restul domeniului sau. Si fix castel de printese este, oriunde te-ai afla in Ashford, te simti ca intr-o poveste.



Istoria castelului Ashford a inceput in 1228, si de atunci a trecut prin mai multe familii nobile, fiecare aducindu-si amprenta si adaugind noi aripi castelului. A fost inclusiv casa familiei Guinness, si la inceputul anilor 1900 a fost transformat in hotel de lux, aparind constant de atunci in topuri ale celor mai frumoase si luxoase hoteluri din Europa.



Povestea a continuat in camera noastra, cu vedere la lac, unde pe pat ii asteptau pe copii accesorii demne de niste mici printi si printese: sabie de cavaler, gentuta de printesa, ciocolati cu numele lor si doua povesti personalizate si chiar despre ei la castel.



Prima zi la Ashford a fost cu cer perfect senin, asa ca ne-am petrecut-o in gradina, plimbindu-ne prin padurea din jurul castelului, pe malul lacului, dar si prin gradina de legume inconjurata de garduri de piatra.



Cina am luat-o la restaurantul de la subsolul castelului, The Dungeon, intr-un decor direct din basmele cu cavaleri. Ema a profitat din plin de weekendul acesta la castel irlandez sa isi poarte aproape non-stop rochia de printesa, Elsa din filmul Frozen. Daca am fi fost iarna aici, ar fi fost cu adevarat in extaz!



Doar intre anumite ore au voie copiii la piscina castelului, desprinsa din povesti si ea, asa ca dimineata ne-a gasit balacindu-ne de zor in bazinul decorat cu animale, si cu vedere, prin geamurile inconjuratoare, la turnurile castelului.



A doua zi a fost ploioasa, dar nu am renuntat la planuri si am purces la o croaziera pe lacul Cong, in jurul castelului, printre insulite impadurite, pe care le-am admirat in ceata. Lacul ajunge pana la Galway, si in trecut un ferry facea legatura dintre satele de aici si orasul-port.



Inainte de a pleca am luat un pranz la cocheta casuta vecina a castelului, Cullen's at the Cottage, vechiul cinema al satului Cong, acum transformat in restaurant.



Ce poti vizita in jurul lui Ashford Castle?
Parcul National Connemara
Muntii Connemara sunt situati la aproximativ 1h jumatate de la castel, si este un loc de o frumusete senzationala, unde vom reveni pentru o vizita mai pe indelete, probabil in aprilie anul viitor (cand se organizeaza aici Connemara International Marathon).



Manastirea Kylemore
Un castel impresionant, la poalele muntilor Connemara, te asteapta sa ii descoperi istoria, din anii 1800 cand a fost construit de Mitchell Henry, cu ajutorul sotiei sale, transformat apoi in scoala de fete, si actualmente fiind proprietatea comunitatii Benedictine, care isi are resedinta aici din 1920. Plimbarea pe domeniul Kylemore, pana la gradina victoriana imprejmuita, pe malul lacului sau prin paduri, este plina de farmec, iar Manastirea Kylemore este o constructie superba, unul din locurile cele mai frumoase din Irlanda.



Fiordul Killary
Nu doar Norvegia, Muntenegru sau Islanda au fiorduri impresionante, ci si Irlanda are cateva, si cel mai frumos dintre ele este Killary, inconjurat de munti plesuvi si lung de 16km.



Galway, port la Atlantic
Galway este un stop dragut pe Wild Atlantic Way, drumul ce face inconjurul Irlandei, cu casutele sale colorate din port, si animatul cartier Latin, locul in care gasesti toate puburile irlandeze, si diferite restaurante.



In Galway vrem musai sa revenim pentru o excursie pe insulele Aran, si iata cum urmatoarea noastra incursiune in Irlanda este gata conturata!

Niciun comentariu: