La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

vineri, 3 august 2018

La munte cu copiii: Plimbare prin Busteni la Manastirea Caraiman si Castelul Cantacuzino




Am copilarit veri intregi la bunici intr-o periferie a Busteni-ului, si din pacate clasica statiune de pe Valea Prahovei nu este un punct de atractie pentru mine. Nu imi place nici structura sa urbana, nici partia sa de ski, nici inghesuiala care o genereaza pe DN1, si nici locuri de cazare sau agrement cu adevarat frumoase si interesante nu au aparut. Cascada Urlatoare, care imi e tare draga, o ajung mai frumos si mai usor din Poiana Tapului, cand poposim cate un weekend pe la Vila Cascada. Muntii normal, sunt spectaculosi, dar telecabina care face legatura cu Babele este demult depasita, in weekend, in sezon, generind cozi de cateva ore. Pana de curand insa, cand redeschiderea Castelului Cantacuzino a fost ca o gura de aer proaspat pentru mica localitate turistica de pe Valea Prahovei. In sfarsit un restaurant interesant, in sfarsit un obiectiv turistic coerent, un castel extrem de frumos, cu vizita ghidata interesanta si cu o gradina care iti taia rasuflarea. Iar acum adaug inca un obiectiv care merita facuta o vizita in Busteni, chiar si pentru cei ca mine, supra-satui de acest oras: Manastirea Caraiman.



De vreo doi ani cred, in tranzit prin Busteni catre orice altceva mai sus de el, ma soca un indicator pe marginea soselei, catre Manastirea Caraiman, indicator care puncta catre o sosea asfaltata frumos, undeva inainte de fosta fabrica de hartie. De fiecare data bombaneam in sinea mea ca ce o fi si asta, si ca de ce eu nu stiu de manastirea asta dat fiind ca multi ani, 3 luni pe an, am haladuit la picior tot Busteni-ul zi de zi. Insa, cum aveam sa aflu intr-un weekend recent, cand fuga de ploaia care se fataia pe Valea Prahovei si de traficul aglomerat inspre Bucuresti, ne-a facut, la intoarcerea din plimbari prin Bucegi, sa ne refugiem in Busteni, nu aveam cum sa stiu de Manastirea Caraiman din copilarie, ea fiind o aditie recenta la poalele muntilor Caraiman, fix sub celebra Cruce. Constructia manastirii a fost inceputa in 1998, dupa un vis avut de un parinte, pe patul de spital, în care a văzut-o pe Maica Domnului care i-a spus: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea Cruce. Acolo să faci mănăstirea!” Desi noua, constructia de dimensiuni mari a manastirii pune bine in evidenta muntii si zona, cu locuri de cazare, o bisericuta de lemn si o biserica mare, terminate toate prin anul 2014-2015. Daca mai adaugi curtea mare, prin care te poti plimba in voie, din care din orice unghi ai o panorama frumoasa cu stancile Bucegi-ului, si faptul ca intr-o laterala ai cateva custi cu pasari, papagali si un tarc de ponei, Manastirea Caraiman devine un popas de neratat pe Valea Prahovei.



Plimbarea prin Busteni ne-am continuat-o cu obiectivul nostru preferat de aici, despre care pomeneam mai devreme, Castelul Cantacuzino, pe care nu l-am mai vizitat inauntru, ci pe afara, admirind pe inserat expozitia "100 de ani România. 100 de sculpturi. 100 de zile", din curtea sa, inaugurata cu ocazia centenarului, ce cuprinde opere de arta atat din Romania, cat si din Republica Moldova. Plus, am luat cina la Canta Cuisine, restaurantul simpatic al castelului.



Si pentru ca ramasesem cu curiozitatea nesatisfacuta, aceea de a vedea aceste 100 de sculpturi expuse in gradina si in galeria de arta de la etajul al doilea din castel, am revenit cateva zile mai tarziu, pentru cateva ore bune petrecute pe domeniul Cantacuzino. Am inceput cu o vizita in castel, intai la etajul 1, unde auzi istorii pline de legende despre familia Cantacuzino si Nababul, cel care a construit acest superb castel, si apoi am urcat la etajul al doilea, in galeria de arta, unde acum sunt expuse piesele de mici dimensiuni sau cele fragile, din cele 100 care populeaza domeniul.



A urmat apoi un pranz la soare, de data aceasta pe terasa cu view la Crucea de pe Caraiman.



Apoi copiii s-au naspustit pe coltul de joaca, si au luat la rand topoganele gonflabile, trambulinele si traseele de aici.



De abia apoi am avut timp sa descoperim si restul sculpturilor din colectie, cele de mari dimensiuni, expuse prin curte, prin care cu aceasta ocazie au fost create si noi alei pentru a putea admira aceste opere de arta moderna, de multe ori socante sau abstracte, care au starnit mirari sau hohote de ras din partea copiilor.



Iar la sfarsit, inainte de a pleca, nu am uitat sa ne oprim la locul care a devenit simbolul pe instagram al castelului: copacii cei mari care au de crengile lor atarnate leagane rustice de lemn.

Niciun comentariu: