La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

vineri, 20 aprilie 2018

Excursie prin Noua Zeelanda: Wellington, capitala cocheta


Am ajuns, via un scurt zbor intern din Auckland, seara in sudul insulei de nord, in Wellington, asa ca nu am putut sa imi fac vreo impresie la prima vedere. Fiind trecut de ora 10 seara, cam totul era intunecat si pustiu, asa ca ne-am dus direct sa ne cazam. Eram obositi de altfel, dupa o zi plina prin Bay of Islands, si trebuia sa ne odihnim deoarece anticipam o zi plina in micul-mare orasel de coasta.



Primul nostru obiectiv de dimineata a fost un soi de gradina botanica mai aparte: Zealandia. Organizat pe malurile a doua lacuri, intre ele cu un baraj, parcul Zealandia doreste re-aducerea la viata a florei si faunei originale in Noua Zeelanda inaintea venirii primilor oameni aici (populatia maori, urmata cateva sute de ani mai tarziu de englezi). Proiectul nu este unul simplu, si nici rapid, se estimeaza ca este nevoie de 500 de ani pentru a reusit ce si-au propus. Momentan insa zona este foarte bine pazita de "pradatori" periculosi, precum pisicile, o specie ne-endemica aici, care face ravagii printre animalutele originale, care nu se pot apara. Traseul dureaza undeva intre 1-2h, in functie de cate detururi laterale mai faci, si este o plimbare placuta practic prin jungla, din loc in loc putind vedea animalute ciudate, precum niste pasari haioase, dolofane, care se hranesc cu picioarele, si citi informatii despre fauna si flora locala.



O data turul in jurul lacurilor terminat, ne-am indreptat spre mare, pentru o plimbare pe coasta, printr-o rezervatie naturala: Red Rocks. Ne-am bucurat de soare, de stancile acoperite cu verde, de azurul marii si de insula de sud care se zarea peste mare. In total in jur de 7km prin peisaje superbe.



Pranzul l-am luat in port, in zona centrala, la fel de animat ca cel din Auckland, dar o idee mai mic.



De-a lungul apei sunt si o gramada de muzee, care m-ar fi tentat cu siguranta, daca nu imi facea mai mult cu ochiul o excursie cu simbolul orasului, funicularul rosu simpatic ce te urca pana in varful unui deal, de unde poti admira marea si casutele de lemn cochete ce sunt cocotate pe toate culmile din jur. Tot aici am facut o vizita si la planetarium, si am vizionat un show despre stelele care se vad in emisfera sudica, foarte interesant.



Se facuse aproape seara, asa ca, cu parere de rau, am spus la revedere acestui oras atat de cochet si boem, si ne-am indreptat spre urmatorul punct pe itinerariul nostru: Tongariro Alpine Crossing.

Niciun comentariu: