La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

luni, 29 ianuarie 2018

Travel with kids: 2 zile de distractii in Sun City, Africa de Sud


Am vrut sa incheiem aventura noastra prin Africa de Sud cu o zi magica pentru copii, asa ca direct de la safari ne-am dus la Sun City, in cautarea orasului pierdut al Regelui Soare. De Sun City aflasem din filmul Blended, unde personajele principale petreceau acolo o vacanta de vis, asa ca demult era pe lista mea de locuri musai de vizitat.



Sun City este un resort gigantic, format din vreo 6 hoteluri, de diferite stele, in jurul unui parc de distractii acvatice, The valley of waves, toate inconjurate de natura luxurianta, paduri pline de babuini, intr-un crater al unui stravechi vulcan. Si toate incadrindu-se intr-o poveste bine gandita despre un Rege al Soarelui, un oras pierdut in paduri, un cutremur devastator, maimute care ajutau regele pe timp de seceta sau un gheizer gigant care izbucneste la 15 minute producind valuri imense intr-o laguna ascunsa intr-o vale secreta.



Cel mai magic hotel dintre toate este The Palace of the Lost City, o splendida cladire decorata cu mii de detalii, cu cascade lacuri, care te impresioneaza inca de la intrare.




De altfel, tot exteriorul hotelului este absolut impresionant, cu sumedenii de detalii deosebite, incat nici nu stii in ce directie sa te uiti mai intai.




In plus, in spatele hotelului este o superba piscina. De altfel piscina hotelului a fost prima pe care am vizitat-o, imediat ce ne-am cazat.



In film, fusesem impresionanta de restaurantul grandios. Si am fost placut impresionata ca era fix la fel: scaune cu spatarele sculptate in diferite animale africane, in centru mai multi elefanti impozanti, si o atmosfera extrem de placuta.



Seara ne-am plimbat putin prin curtea hotelului (in care trona statuia gigantica a unui elefant).



Dimineata ne-am inceput-o cu un hike. O carare care parea ca face inconjurul hotelului ne-a dus departe, prin paduri, pe dealurile din jur, printre baobabi si palmieri. Si am sfarsit plimbarea noastra intr-o poienita cu cascade, un loc secret, in care noi nu am mai vazut pe nimeni venind, dar de fapt in apropierea piscinei.



In "poienita secreta", cum am denumit noi locul in care ajunsesem dupa o plimbare prin padure, am poposit un timp indelungat, de relaxare la soare si balaceala in mica piscina cu cascada inclusa dintre stancile dintr-o laterala.



Dupa micul dejun ne-am indreptat catre distractia principala din Sun City, si anume Valley of Waves. Aici am gasit un soare ravasitor de puternic, dar si cea mai mare piscina din Africa si cea mai mare plaja inland din emisfera sudica. Iar la 10-15 minute, aceasta piscina gigantica, cu nisip pe margine, era traversata de un val gigantic (de 2m), spre marea distractie a tuturor. Dupa ce ne-am balacit, si copiii s-au speriat (putin) de valul gigant, ne-am indreptat spre Lazy River, pentru a pluti in relax pe colac gigant, printre ruine si palmieri. Valley of Waves mai are si o sumedenie de topogane, si tiroliane, dar si restaurante intr-o laterala.



Dupa ce ne-am balacit bine, am decis ca e timpul pentru o noua aventura: un pod suspendat gigantic, care ne-a condus la un labirint misterios.



The Lost Maze, cel mai mare labirint din Africa de Sud, ne-a pus putin rabdarea la proba; cand aproape ne frustrasem, dupa a 5-a incercare de a gasit iesirea, am reusit sa descoperim calea corecta.



Ne-am intors pe podul cu elefanti si pe la fantana cu maimute, o priveliste impresionanta de asemenea.



Padurile din jurul The Valley of Waves ascund nenumarate cascade si carari misterioase, pe care este o placere sa te plimbi intre diferite atractii si hoteluri.



Un "vechi" amfiteatru devastat de cutremurul de legenda troneaza la marginea padurii, iar copiii au profitat de locatie pentru a isi demonstra talentele artistice.



Apoi am considerat ca este timpul de o noua balaceala, in piscina hotelului de data aceasta, asa ca asa ne-am terminat ziua. In plus, am urcat in King Tower, cel mai inalt turn din palatul-hotel, pentru o panorama cu apusul printre dealuri si piscine.



La Turnul Regelui am revenit si dimineata, inainte de a pleca de la Sun City, pentru a admira imprejurimile si pe lumina.



Ce mai poti face la si pe langa Sun City?



Poti explora intreg resortul Sun City
Sun Central este un mall cu multe magazine, restaurante si posibilitati de divertisment, si cred ca este binevenit in miezul zilei, cand soarele este prea arzator. Apoi o rezervatie de crocodili te asteapta la intrarea in Sun City. Hotelul Cascades are o padure in jur, cand am fost noi transformata in Forrest of Lights, cu tot felul de decoratiuni luminoase despre Craciun. Alaturi te asteapta si un teren de golf si un traseu de jogging.



Poti face un safari
Chiar la portile Sun City incepe Pillanesberg National Park, unde poti merge pentru un daytrip sau o excursie de safari de sine statatoare. Iar la o ora si jumatate gasesti Madikwe Game Reserve, un loc perfect pentru un Big 5 Safari, unde am fost si noi.



Poti vizita Leaganul civilizatiei umane
Maropeng, The Craddle of Humankind, este la nici 2h de Sun City. Aici iti vei incepe vizita la Centrul de informare turistica, in fapt un muzeu in toata legea, cu exponate despre paleontologie, despre toate fosilele stramosilor nostri, dar si despre diversitatea speciei umane si despre elementele care ne-au marcat dezvoltarea. In plus, o plimbare cu barcuta prin subteran, pentru a afla mai mult despre diferitele tipuri de clima pe care oamenii le intampina pe pamant.



La 10km de Maropeng, poti vizita chiar pesterile unde s-au facut cele mai interesante descoperiri despre istoria oamenilor, unde s-au gasit unele din cele mai vechi schelete umane, sau pe jumatate umane (si jumatate maimute) din lume.



Cu o ultima plimbare pe un traseu amenajat pe dealurile pe care se plimbau ultimii oameni am incheiat vacanta noastra de iarna africana.



Sun City a fost ultimul punct din aventura noastra prin Africa de Sud, incheiata cu un zbor din Johannesburg inapoi acasa.

Doua saptamani in Africa de Sud: / O saptamana in Cape Town / Safari cu copiii / 2 zile de distractii la Sun City

Niciun comentariu: