La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

Asia in 4: Cu copiii in Kuala Lumpur




In periplul nostru prin Asia in formula completa de 4 am fost in Doha, Singapore, pe insula Bintan, Indonezia, si ultima escala a fost in Kuala Lumpur, aflata doar la 1h de zbor de Singapore, deci usor de inclus in program.



Am stat 1 zi jumatate in total in Malaezia dar timp de cateva ore am facut o fuga si in afara capitalei, despre care voi povesti intr-un post viitor. De cazat, ne-am cazat la un airbnb simpatic, un apartament cu o terasa cu un view superb la KL skyline si cu jacuzzi, la etajul 57 al unei cladiri rotunde in mijlocul orasului.



Fiind pentru prima data in Malaezia, ma asteptam de la Kuala Lumpur sa fie mai altfel. Poate mai murdar. Ori poate sa am sentiment de nesiguranta cu privire la copii. Prejudecati insa... Am vizitat, ne-am plimbat si am avut un program minunat, si nu m-am simtit in niciun fel in neregula. Ba din contra, am fost tare impresionata de oras, haotic asa cum e el, de cum e organizat si de cat de prietenos este cu turistii.



Principalele puncte de atractie au fost bineinteles turnurile, 3 la numar adica, cele 2 Petronas Towers si turnul de televiziune Menara KL Tower. Intai am experimentat turnurile Petronas la cina din prima seara, luata la un restaurant la cladirea fix din fata lor, de unde le-am vazut de foarte de aproape.



Pentru urcat insa, la Petronas Towers cumparasem bilete online din vreme, si bine am facut, caci sunt tururi la ore fixe, si altfel risti sa iti dai peste cap programul, asteptind sa iti soseasca ora la care ai acces in turnuri. Sau chiar sa nu poti urca in ziua respectiva, deoarece un numar limitat de persoane este primit in lifturile rapide care te duc intai la cea mai inalta punte de sticla din lume, si apoi pana sus, sus, sus, la etajul 88, de unde intreg orasul pare foarte departe in jos. Intreaga experienta dureaza aproximativ o ora, si merita cu prisosinta.



Celalalt punct de panorama a orasului a fost turnul de televiziune, KL Menara Tower. Aici nu a fost nevoie sa cumparam bilete in avans, ci ne-am rezervat o masa la brunch-ul de duminica servit in restaurantul rotitor, si am luat astfel un pranz cu privelisti incredibile, invartindu-ne alene deasupra Malaeziei.



Daca tot am vizitat cladiri inalte si impresionante, am decis ca urmatoarea distractie sa fie pe invers. O casa mica-mica de povesti, pusa cu susul in jos. Pe numele ei Upside Down House, este chiar la baza turnului Menara, si a fost o distractie pe cinste pentru cei mici. Ma rog, distractie pentru Lucas, pentru ca Ema s-a enervat teribil ca nimic nu este unde ar trebui sa fie, ca scaunele sunt pe tavan si in patutul de bebelus nu se poate urca oricit ar incerca.



Pe seara am revenit in zona Petronas Tower, la parcul KLCC (in care poti ajunge direct din mall-ul Suria, situat la baza turnurilor gemene), pentru show-ul fantanilor de pe lacul artificial, Lake Symphony, si pentru o portie de joaca la un super loc de joaca cu topogane si apa din imediata vecinatate.



Prin parc mai trecusem un pic si ceva mai devreme, ziua, pentru o panorama pe lumina a skyline-ului Kuala Lumpur cu fantanile in fata:



Revin intr-un post viitor cu o detaliere a scurtei noastre excursii in afara KL, la fenomenalele Batu Caves. Iar in Malaezia cu siguranta vom mai reveni, este o tara imensa si foarte frumoasa, in care deja am notate cateva alte destinatii must-see.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...