La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

Travel with kids: Craciunul la castelul Schallaburg


Ultim post despre Craciun, promit! Cel putin pana peste un an adica... Azi despre o piata de Craciun cu aer medieval, in curtea unui castel!



In una din zilele weekendului lung cu aroma de vin fiert petrecut in Viena am dat o fuga pana in afara Vienei, in Wachau, o regiune tare draga noua si pe care am vizitat-o de mai multe ori, la un castel pe care pana acum nu il "bifasem": Schallaburg.



Un weekend de decembrie, Schallaburg organizeaza o piata de Craciun in curtile sale interioare si exterioare, cu un farmec deosebit. Toate camerele castelului adapostesc diferiti comercianti dornici sa te imbie cu decoratiuni, jucarii si produse handmade, iar afara gasesti casute cu delicatese specifice pietelor de Craciun austriece.



Pe langa toata aceasta desfasurare de forte, se organizeaza si spectacole sau manifestari artistice. Noi ne-am intalnit cu Mos Craciun, si am ascultat cantece interpretate de o fanfara in mijlocul curtii interioare a castelului.



Lucas a fost intrigat teribil de sculpturile de gheata din gradinile castelului, dar din pacate locul de joaca ingenios ascuns in zidurile de aparare se inchisese pana am ajuns noi la el.



A fost tare dragut, iar daca la anul vom reveni in perioada sarbatorilor de iarna in Austria, cu siguranta vom avea ca target sa descoperim si alte piete de Craciun in zonele inconjuratoare Vienei!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...