La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

12 tari in 12 luni: Martie in Maroc




In martie am parasit zonele schiabile, si am decis pentru o destinatie mai calda: Marocul, care era demult pe lista tarilor de vizitat. Am stat in total 3 zile pe taramurile marocane.



In prima dupa amiaza am facut o plimbare lunga pe Corniche in Casablanca (unde am stat cazati), am baut un ceai marocan la o terasa pe malul marii si am vizitat noul mall, cel mai mare din Africa, unde principala atractie era un acvariu prin care navigai dintr-un lift din sticla.



A doua zi am fost in Rabat, capitala, aflata la o ora si ceva distanta cu masina de Casablanca. Intai am poposit la mausoleumul lui Mohammad V si turnul lui Hassan, o zona tare draguta si ingrijita, oportunitate de multe poze. Si apoi am vizitat Kasbah des Oudaias, o mica cetate medievala cu stradute intortocheate si case vopsite in alb si bleu (de poti jura ca esti intr-un saturc din grecia), care ofera o panorama superba asupra orasului si apei. Nu a lipsit nici o vizita in medina, bazarul marocan, de unde am plecat cu cateva suveniruri din piele, ceramica si argint.



Dar ce ne-a placut cel mai mult a fost plimbarea printre ruinele de la Chellah (unde gasesti laolalta si ramasite romane si ziduri musulmane), un parc superb si foarte ingrijit, unde am nimerit in cea mai buna perioada a anului, primavara, cand sute de berze isi fac cuibul printre pietrele fostelor asezari antice.



Ziua a treia am fost in partea opusa fata de Casablanca. Intai la El Jadida, o veche cetate portugheza extrem de fermecatoare, si apoi mai departe, pana la Oualidia, o statiune pe malul marii unde specialitatea locala sunt stridiile provenite de la o celebra crescatorie amplasata pe malul lagunei.



Ultima dimineata, inainte de a ne imbarca in avionul inapoi spre casa (cu escala la Istanbul), am vizitat principalul obiectiv turistic din Casablanca: impozanta moschee ridicata de Hassan al II-lea.



In aprilie, am pastrat zona, doar am traversat marea. Dar despre aceasta noua excursie intr-un post viitor.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...