La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

shopaholic recomanda: Lolita


Lolita, cea mai celebra carte a lui Vladimir Nabokov, scrisa in engleza, insa publicata pentru prima data in 1950 la Paris, este faimoasa atat pentru stilul sau inovativ, dar in primul rand pentru subiectul sau controversat: naratorul si personajul principal, Humbert Humbert, este obsedat si devine implicat intr-o relatie sexuala cu o fata de 12 ani, Dolores Haze.

Dupa ce a fost acceptata si publicata si in America, numele Lolita a intrat in cultura pop, desemnind o fata pre-adolescenta, dar provocatoare, inocenta, dar precoce din punct de vedere sexual. Cartea a fost adaptata si pe marele ecran, in 1962 si in 1997.

Lolita este narata de personajul sau principal, Humbert Humbert, obsedat de ceea ce el numeste "nimfete". Aceasta obsesie cu tinere fete inca nematurizate este explicata inca de la inceput de Humbert, datorita unei relatii neconsumate cu iubita sa din copilarie.

Cu Lolita se intalneste atunci cand inchiriaza o camera in casa mamei sale, cu care sfarseste prin a se casatori tocmai pentru a putea ramane alaturi de obiectul dorintei sale. Iar cand Charlotte, sotia sa de doar o luna, moare intr-un accident de masina, totul se leaga cum nu se poate mai bine pentru Humbert, ramanand singur cu Lolita, care spre surprinderea lui, nu este atat de inocenta erotic pe cum o credea el, ci din contra, ia initiativa si astfel dupa doar o zi impreuna, devin amanti.

Aceasta prima noapte devine inceputul unui an de condus de la hotel la hotel, din stat in stat, timp in care Humbert o mituieste pe Lolita cu reviste, jocuri si haine in schimbul favorurilor sexuale.
Lolita este mofturoasa, in afara maturizarii sale sexuale, cu dispozitii schimbatoare, ca orice adolescenta de varsta ei. In schimb, Humbert se trezeste a fi gelos, si este vazut ca un tata extrem de posesiv, de moda veche, nelasind-o pe Lolita sa se vada cu baieti de varsta ei si nici sa participe la reuniuni scolare.

Aceasta atitudine o indeparteaza insa pe Lolita de el, si tanara fata sfarseste prin a fugi, spre disperarea lui Humbert, care distrus, incearca in zadar sa o gaseasca si sa afle identitatea celui care i-a furat-o.

De abia dupa cativa ani, cand Humbert se resemneaza intr-o relatie cu o alcoolica, Rita, mai tanara cu 10 ani decat el, care reprezinta un fad inlocuitor al iubitei sale Lo, tanara acum in varsta de 17 ani ii trimite o scrisoare, in care ii cere ajutor financiar, fiind casatorita si cu o sarcina avansata.

Humbert afla astfel si identitatea celui care i-a sedus-o si furat-o pe Lolita, si i se pare ca are dreptul moral de a il omori, razbunarea costindu-l astfel libertatea.

Nu tocmai o lectura de vacanta, Lolita a fost alegerea mea pentru primele zile de concediu.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...