La cumparaturi cu shopaholic.ro: Blog de moda, fashion style, calatorii si lifestyle

Bila neagra: Gigli sau Bennifer in action


Lansat in 2003, Gigli a reprezentat apogeul cinematografic al intens mediatizatei relatii (urmata de o la fel de intens mediatizata despartire) intre Jennifer Lopez si Ben Affleck.



Am ratat sa il vad la momentul lansarii, insa acum cateva zile, in lipsa de altceva mai bun, am bagat DVD-ul in aparat. Ma asteptam la scene aprinse intre cei 2 fosti iubiti, la o chimie evidenta pe ecran, si la o poveste cat de cat interesanta.

Jennifer Lopez e cantareata, iar aparitiile sale in film nu au fost niciodata memorabile. Dar lipsa de expresie, de personalitate conferita replicilor a fost chiar mai grava decat imi inchipuiam, mult sub evolutia sa din "Maid in Manhattan". Iar daca de la interpreta principala nu ma asteptam decat sa arate frumos in cadru, de la Ben Affleck aveam pretentii. Insa Gigli intruchipat de acesta este un mafiot fad, care nu reuseste sa fie nici dur, nici macho, nici fioros, nici cuceritor, nici sarmant. Singura scena cu potential umoristic este si ramane monologul sau din fata oglinzii, in prima noapte alaturi de Ricky, cand isi incearca replici prin care sa o cucereasca.

Povestea si actiunea lipsesc aproape: Gigli este pus de un mafiot local sa rapeasca fratele mai mic si retardat al unui personaj important. Apoi Ricky, o asasina lesbiana, cunoscuta pentru cat de dura este, ii este trimisa sa il supravegheze. Ricky bineinteles desi declara ca nu este interesata de barbati, se indragosteste imediat de muschiulosul si tatuatul Gigli. Si desi este extrem de DURA varsa cateva lacrimi si refuza sa taie degetul baiatului rapit, cu care amandoi criminalii se imprietenesc in final.

Replicile sunt lungite peste masura. Avem interminabile discutii despre lesbianism versus relatii cu barbati, care probabil se doresc sexy si incitante, insa in fapt indeamna la somn telespectatorul deja plictisit de si mai lungile momente in care fratele retardat, un fel de Rain Man caruia ii lipseste geniul, se desfasoara, improvizind pe muzica rap si ascultind la nesfarsit previziunile meteo.

Si nici aparitiile scurte ale unor nume precum Al Pacino si Christopher Walken nu salveaza in fapt filmul de la plictiseala totala in care a reusit sa imi invaluie seara de duminica.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...